Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Într-o monografie mai veche, de aproximativ 50 de ani, alcătuită de un fost slujitor al acestui sfânt lăcaș – Pr. Cojocaru Ilie – spune astfel: “după tradiția locală, ce se păstrează la oamenii în vârstă de peste 80 de ani, biserica ar data din timpul lui Ștefan cel Mare…”. Cea mai mare parte a monografiilor existente ne dau că data de început al existenței acestui locaș, anul 1795, iar o altă parte anul 1765.

În urma cercetărilor făcute de un istoric contemporan – Alexandru Elian – asupra bisericilor de lemn din Moldova, despre biserica din Stracova afirmă că aceasta a fost refăcută în anul 1756.

Insa o placă emailată fixată la intrarea în biserică, placă confecționată în anul 1942 de către Pr. Ic. Stavr. Dumitru Furtuna – o mare personalitate a acelor vremuri – stă ca mărturie, pe care este menționată data de 10 martie, anul 1756.

Biserica este construită din bârne de stejar căptușite la interior și exterior cu scânduri de brad vopsite în culoarea galben. Este acoperită cu draniță. Soclul de beton armat cu ornamentație exterioară în forme geografice. Lemnul din actuala biserică provine din o biserica veche din satul Cobâlă, comuna Şendriceni, raionul Dorohoi.

Inițial biserica a fost construită cu sprijinul poporanilor din Strahova.

Ca formă arhitecturală este forma treflată. La intrare are un pridvor. Este lipsită de turle.

Interiorul nu este pictat, ci vopsit cu ulei de culoare gri.

Catapeteasma este înspre naos confecționată din lemn, iar spre altar din ciment vopsit gri. Icoanele au fost pictate de câțiva elevi de la fostul Seminar Teologic din Dorohoi și de câțiva elevi de la liceul din Dorohoi, unde preotul Dumitru Furtuna era profesor. Numele acestor elevi nu sunt scrise pe icoane, deci sunt necunoscuți. Pe catapeteasmă sunt fixate și câteva din icoanele vechii biserici.

Biserica este lipsită de obiecte cu valoare istorică sau artistică. Nu sunt nici tipărituri vechi. Biserica nu are obiecte din patrimoniul national. Icoanele din interior sunt din anii ’30, respectiv ’80.

Aceasta biserica, așa cum se află astăzi, nu are nimic în comun cu fosta biserică din Strahova, care s-a prăbușit complet și care a fost refăcută după chipul cel avea cea veche.

Restaurarea s-a făcut sub supravegherea unui comitet de credincioși din parohia Sendriceni Gherghel, având că președinte pe fostul director al Seminarului Teologic din Dorohoi, Pr. Dr. Dumitru Furtuna, care în calitate de director, a colectat de la elevii Seminarului cele mai mari sume timp de 4-5 ani. Soclul de beton la aceasta biserica restaurata a fost făcut de către enoriașul Ion Palimaru, iar pereții din bârne și acoperișul de stejar a fost făcut de un grup de meșteri români sub conducerea maistrului/meșterului de origine germană Birghel.

În anii 1947-1949-1950 și 1957 biserica a fost acoperita din nou cu draniță, cheltuiala fiind suportată de unii enoriași, între care amintim pe Constantin V. Palimaru care a donat circa 5000 de dranițe iar preotul Cojocaru Ilie toate cuiele necesare fixării draniței pe acoperiș.

În luna octombrie 1965 biserica a fost vopsita cu ulei la exterior de către un grup de femei din parohie.

În curtea bisericii se afla un monument închinat eroilor din Stracova și Cobâlă care au căzut în cele două războaie mondiale 1916-1918 / 1939-1945.

Ultima actualizare: 16:21 | 30.10.2025

digi-local

Realizarea acestei pagini de internet a fost susținută prin Programul național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale, finanțat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, Contract MEDAT - DIGILOCAL 43/03.06.2025

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria Șendriceni județul Botoșani
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate