Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Obiective turistice

Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă”

Comuna Şendriceni din Judeţul Botoşani se mândreşte, pe drept cuvânt, pentru faptul că pe teritoriul său, cu 100 de ani în urmă, a început să funcţioneze Şcoala Normală ,,Alexandru Vlahuţă”. Era prima vatră de cultură de acest fel din nordul ţării, care timp de 38 de ani a avut un rol deosebit în formarea învăţătorilor atât de necesari pentru localităţile din Ţara de Sus a Moldovei.

Grupul Şcolar “Alexandru Vlahuţă”, numit iniţial Şcoala Normală ”Alexandru Vlahuţă”, s-a înfiinţat în anul 1919, pe amplasamentul din comuna Şendriceni cumpărat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Şcoala Normală din Şendriceni era situată la 4 km. de Oraşul Dorohoi, pe drumul spre Lozna-Dersca – Mihăileni, într-un loc deosebit de atrăgător prin bogăţia de verdeaţă, varietatea şi particularităţile reliefului şi existenţa unui frumos lac, zonă care începuse să se degradeze, dar care, prin strădania elevilor, conduşi de directorul şcolii, C.N. Iancu, bârlădean de origine, a fost transformată în timp scurt, într-un adevărat colţ de rai.

Dacă la început activitatea de învăţământ se desfăşura în încăperile Conacului fostei moşii a Obştii Agricole Cănănău din Şendriceni, mai târziu, în anii 1923-1927 a fost construit pentru şcoală un local nou, în formă de U, cu un etaj, la ridicarea căruia au contribuit prin muncă de şantier şi tinerii normalişti. Aceştia au şi meritul de a fi contribuit la revigorarea şi mai ales la menţinerea peisagisticii locului, cândva foarte frumoasă.

Fala Şcolii Normale de la Şendriceni, despre care se vorbea nu numai în judeţ ci şi în afara acestuia, a făcut ca aceasta să fie vizitată, în timp, de numeroase personalităţi, dornice de a vedea ,,miracolul” la faţa locului. Printre personalităţile care au vizitat şcoala au fost: Nicolae Iorga, George Enescu, Liviu Rebreanu, Ion Simionescu, Simion Mehedinţi, I. Borcea şi alţii, care au avut numai cuvinte de laudă şi de admiraţie pentru excelenta pregătire a viitorilor învăţători, chemaţi să contribuie la ridicarea nivelului socio-cultural al localităţilor în care aceştia urmau să activeze.

Spiritul Şcolii Normale ,,Alexandru Vlahuţă” de la Şendriceni a trăit şi încă trăieşte prin absolvenţii săi. Astfel, mulţi dintre aceştia au funcţionat ca învăţători în diferite judeţe ale ţării, alţii şi-au perfecţionat pregătirea urmând instituţii de învăţământ superior şi îmbrăţişând alte profesii: profesori, medici, ingineri, jurişti, ziarişti, economişti, artişti, scriitori, ofiţeri etc., făcând fiecare cinste Şcolii Normale din Şendriceni. care a rămas şi ,,rămâne în istoria învăţământului românesc drept o admirabilă ctitorie” .

Astăzi, în fostul local al Şcolii Normale funcţionează Liceul Agricol ,,Alexandru Vlahuţă”, care pregăteşte specialişti în domeniu, atât de necesari pentru revigorarea agriculturii în satele din Nordul Moldovei şi care încearcă să reînvie măcar o parte din spiritul fostei Şcoli Normale.

Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Şendriceni, județul Botoșani, are o istorie centenară marcantă. În 2019, liceul a sărbătorit 100 de ani de la înființare. Acest eveniment a inclus slujbe religioase și cultural-istorice, inclusiv dezvelirea busturilor fostului director, profesorul C.N. Iancu, și a scriitorului Alexandru Vlahuță, patronul spiritual al liceului. Liceul a cunoscut mai multe schimbări de-a lungul timpului, adaptându-se nevoilor educaționale și sociale ale comunității. Păstrând tradiția și importanța sa în regiune, liceul continuă să fie un centru important de învățământ.

De-a lungul timpului, instituția a avut mai multe denumiri și profiluri, reflectând evoluția și adaptarea la cerințele educaționale ale societății. Aceste schimbări includ nume precum Școala Pedagogică, Școala Medie Tehnică Zootehnică, Centrul Școlar Agricol, Școala Tehnică, Liceul Agricol, Liceul Agroindustrial și Grupul Școlar Agricol. Astăzi, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” oferă educație tehnică și profesională în domenii precum agricultura, industria alimentară și turismul.

Biserica de la Şendriceni ”Adormirea Maicii Domnului”

În comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, se află o biserică-monument cu o poveste fabuloasă şi totodată unul dintre puţinele lăcaşuri de cult în care poate fi găsit un portret în mărime naturală a regelui Mihai I. Totodată pictura este de factură renascentistă, deşi biserica este de rit ortodox.

În comuna Şendriceni, la mai bine de 40 de kilometri de municipiul Botoşani şi nu departe de graniţa de nord a României se află o biserică-monument cu o poveste fabuloasă, marcată de un tragism aparte. Totodată este unul dintre puţinele monumente religioase unde poate fi întâlnit, un portret al regelui Mihai I. Este vorba despre biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” veche de aproape 160 de ani.

Biserica se află chiar peste drum de Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă”, unul dintre cele mai bogate licee din România. Lăcaşul de cult este plasat în mijlocul unei bucăţi de feerie, pe malul unui iaz populat cu lebede şi gâşte sălbatice, înconjurat de arbori vechi şi locuri de veşnică odihnă ale vechilor boieri.

Biserica este micuţă, dar frumoasă, realizată în stilul vechi boieresc, cu ziduri de piatră groase de 1 metru, cu porţi ferecate în lucrătură măiestrită şi scări în formă de spirală.

Catapeteasma la rândul său este o capodoperă a ortodoxismului medieval târziu de sorginte răsăriteană, păstrată în original până astăzi, după 160 de ani. Biserica a fost construită de boierul Costache Cerchez, cel care cumpărase aceste moşii din Şendriceni. Lăcaşul de cult a fost ridicat pentru a servi conacului şi aragaţilor.

”Biserica a fost ctitorită de Costache şi Zoiţa Cerchez, boieri care locuiau în conacul unde acum se află Liceul Tehnologic din Şendriceni. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului. Este sfinţită în anul 1862. Dar pictura este făcută în 1937. Se consideră că din 1862 până în 1937 erau doar pereţii simplii încărcaţi cu icoane”, povesteşte preotul paroh Constantin Bistriceanu.

Biserica Stracova „Intrarea Maicii Domnului în biserică”

Într-o monografie mai veche, de aproximativ 50 de ani, alcătuită de un fost slujitor al acestui sfânt lăcaș – Pr. Cojocaru Ilie – spune astfel: “după tradiția locală, ce se păstrează la oamenii în vârstă de peste 80 de ani, biserica ar data din timpul lui Ștefan cel Mare…”. Cea mai mare parte a monografiilor existente ne dau că data de început al existenței acestui locaș, anul 1795, iar o altă parte anul 1765.

În urma cercetărilor făcute de un istoric contemporan – Alexandru Elian – asupra bisericilor de lemn din Moldova, despre biserica din Stracova afirmă că aceasta a fost refăcută în anul 1756.

Insa o placă emailată fixată la intrarea în biserică, placă confecționată în anul 1942 de către Pr. Ic. Stavr. Dumitru Furtuna – o mare personalitate a acelor vremuri – stă ca mărturie, pe care este menționată data de 10 martie, anul 1756.

Biserica este construită din bârne de stejar căptușite la interior și exterior cu scânduri de brad vopsite în culoarea galben. Este acoperită cu draniță. Soclul de beton armat cu ornamentație exterioară în forme geografice. Lemnul din actuala biserică provine din o biserica veche din satul Cobâlă, comuna Şendriceni, raionul Dorohoi.

Inițial biserica a fost construită cu sprijinul poporanilor din Strahova.

Ca formă arhitecturală este forma treflată. La intrare are un pridvor. Este lipsită de turle.

Interiorul nu este pictat, ci vopsit cu ulei de culoare gri.

Catapeteasma este înspre naos confecționată din lemn, iar spre altar din ciment vopsit gri. Icoanele au fost pictate de câțiva elevi de la fostul Seminar Teologic din Dorohoi și de câțiva elevi de la liceul din Dorohoi, unde preotul Dumitru Furtuna era profesor. Numele acestor elevi nu sunt scrise pe icoane, deci sunt necunoscuți. Pe catapeteasmă sunt fixate și câteva din icoanele vechii biserici.

Biserica este lipsită de obiecte cu valoare istorică sau artistică. Nu sunt nici tipărituri vechi. Biserica nu are obiecte din patrimoniul national. Icoanele din interior sunt din anii ’30, respectiv ’80.

Aceasta biserica, așa cum se află astăzi, nu are nimic în comun cu fosta biserică din Strahova, care s-a prăbușit complet și care a fost refăcută după chipul cel avea cea veche.

Restaurarea s-a făcut sub supravegherea unui comitet de credincioși din parohia Sendriceni Gherghel, având că președinte pe fostul director al Seminarului Teologic din Dorohoi, Pr. Dr. Dumitru Furtuna, care în calitate de director, a colectat de la elevii Seminarului cele mai mari sume timp de 4-5 ani. Soclul de beton la aceasta biserica restaurata a fost făcut de către enoriașul Ion Palimaru, iar pereții din bârne și acoperișul de stejar a fost făcut de un grup de meșteri români sub conducerea maistrului/meșterului de origine germană Birghel.

În anii 1947-1949-1950 și 1957 biserica a fost acoperita din nou cu draniță, cheltuiala fiind suportată de unii enoriași, între care amintim pe Constantin V. Palimaru care a donat circa 5000 de dranițe iar preotul Cojocaru Ilie toate cuiele necesare fixării draniței pe acoperiș.

În luna octombrie 1965 biserica a fost vopsita cu ulei la exterior de către un grup de femei din parohie.

În curtea bisericii se afla un monument închinat eroilor din Stracova și Cobâlă care au căzut în cele două războaie mondiale 1916-1918 / 1939-1945.

Biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Horlăceni

La numai câţiva kilometri de Dorohoi, pe un drum lateral ce se desparte de şoseaua Sucevei şi urcă spre pădure, se află satul Horlăceni, cea mai veche aşezare din Moldova, aşa cum consemnează documentele istorice. De numele acestui sat se leagă şi o biserică de lemn cu o îndelungată istorie, Biserica cu Hramul ,,Sfinții Impărați’’. Ridicat în vârf de deal, în centrul fostei vetre a satului, acest miniatural lăcaş serveşte comunităţii de mai bine de două veacuri. Astăzi, în jurul său, sus, sub poala pădurii, se mai găsesc doar câteva case. Satul s-a dezvoltat în vale, mai aproape de şoseaua asfaltată ce leagă Dorohoiul de Suceava, însă biserica a rămas acolo, pe deal, ca un simbol al rezistenţei şi trăiniciei. Croită din bârne de stejar cioplite din bardă, din lemnul “de pe loc” bisericuţa a ţinut piept timpului, însă cu urme vizibile pe veşmântul său fragil. Tocmai de aceea parohul locului, pr. Elidor Pintilie, a iniţiat, cu sprijinul şi consilierea specialiştilor de la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Botoşani, un amplu şi migălos proces de restaurare.

Lăcaşul de la Horlăceni a fost ridicat la 1779, pe cheltuiala boierului Constantin Stroici, stăpânul de atunci al moşiei Horlăcenilor, cel care a ctitorit şi biserica de la Prelipca, un sat din imediata vecinătate. Biserica de lemn cu hramul “Sf. Împăraţi” de la Horlăceni (com. Şendriceni) este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri în cheotori şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Pentru o mai bună protecţie împotriva frigului şi a umezelii, de-a lungul timpului pereţii de bârnă au fost blăniţi cu scândură, atât la interior, cât şi la exterior. De asemenea, interiorul a fost tencuit cu ciment în urmă cu 30 de ani. Pridvorul a fost adăugat construcţiei ulterior. Iniţial, acoperişul a fost de draniţă, înlocuită, în timp, cu tablă zincată.

Ultima actualizare: 03:00 | 10.06.2024

Sari la conținut