Șendriceni
județul Botoșani
Obiective turistice
Administrația locală
Anunțuri locale
Plăți online
Administrativ
Cuvântul primarului

Dohotariu Marin
primarul comunei Șendriceni
Adresez salutul meu personal tuturor care vizitează această pagină
web, iar din partea comunitaţii pe care o reprezint, urez bun venit
celor care deschid acest site, pentru a afla cât mai multe despre
comuna Șendriceni. Aveţi în aceste pagini o imagine de ansamblu a
comunei Șendriceni, acest site se doreşte a fi un instrument de
comunicare rapid și eficient între Primărie și cetăţenii comunei, dar
și o modalitate de a ne face cunoscuţi în ţară și peste hotare, să
transpunem peste tot în lume trecutul și prezentul localitaţii și
pentru a-i deschide viitorul, promovându-i imaginea. Sper că prin
informaţiile pe care le vom furniza, vom crea un permanent contact cu
tot ce se întamplă în comuna Șendriceni.
Ca primar al acestei comune, am încercat ca tot ceea ce întreprind să
fie în interesul comunitaţii, fiind conştient de gradul de
responsabilitate pe care mi l-am asumat. Vă invit deci, cetaţeni ai
comunei Șendriceni să faceţi aprecieri și propuneri privind
dezideratele de viitor, iar noi vi le vom analiza cu mare atenţie și
ne vom strădui să le punem în practică în folosul comunităţii noastre.
Vă asigur că voi fi reprezentantul dumneavoastră în toate întâlnirile
mele. Vă ofer acest website ca o apropiere de autorităţile locale, ca
un permanent partener de dialog și ca un privilegiu de a face
cunoscută comuna noastră tuturor.
Cu stimă, Dohotariu Marin, primarul comunei Șendriceni.
Proiecte de investiții
Dotarea compartimentului de gospodărire comunală cu utilaje, comuna Șendriceni, județul Botoșani | |
Construire locuințe nZeb plus pentru tineri în comuna Șendriceni, județul Botoșani | |
Modernizare sistemului de iluminat public în comuna Șendriceni, județul Botoșani | |
Construire sală educație fizică | |
Amenajare spațiu exterior cu caracter recreativ în satul Pădureni, comuna Șendriceni | |
Proiecte de infrastructură rutieră | Sursa finanțării |
---|---|
Modernizare DJ 208 H, Vorona-Oneaga-Pădureni, km 21+450-34+150 | Fonduri Naționale |
Modernizare drumuri comunale în comuna Șendriceni, județul Botoșani | Fonduri Naționale |
Proiecte de școli și grădinițe | Sursa finanțării |
Extindere, reabilitare, modernizare, dotare clădiri corp A, B, C și utilități Școală Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia”, comuna Șendriceni, județul Botoșani | Fonduri Naționale |
6343
Suprafață(ha)
4470
Populație
3
Nr. grădinițe
3
Nr. școli
1
Nr. licee
Administrația locală
Primar
Dohotariu Marin
Viceprimar
Cotovanu Marcel
Secretar general
Martin Ioan Cristian
Contabil
Puntea Rodica
Localizare
Șendriceni este o comună în județul Botoșani, Moldova, România, formată din satele Horlăceni, Pădureni și Șendriceni (reședința). Comuna Șendriceni este localizată pe hartă la 47° 57′ Nord, 26° 18′ Est. Din punct de vedere administrativ, comuna are în componența sa următoarele localități: Șendriceni, Pădureni și Horlăceni. Activitățile specifice zonei sunt: agricultura, prelucrarea laptelui, pomicultura, morăritul, panificație și zootehnie; iar principalele activități economice sunt: comerțul și prestări servicii. Comuna este un locaș frumos al naturii, deține zone cu rezervații naturale, iazuri de agrement și biserici- monumente turistice.
Mai mult
Primăria
Compartimente
Urbanism
Taxe și impozite
Stare civilă
SVSU
Achiziții publice
Asistență socială
Vezi aici toate compartimentele primăriei.
Administrativ
Avizier electronic
Evidența dispozițiilor
Hotărârile autorităților
Proiecte de hotărâri
Procese verbale
Buget local
Formulare tip
Comuna
Obiective turistice

Biserica de lemn "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Horlăceni
Lăcaşul de la Horlăceni a fost ridicat la 1779, pe cheltuiala boierului Constantin Stroici, stăpânul de atunci al moşiei Horlăcenilor, cel care a ctitorit şi biserica de la Prelipca, un sat din imediata vecinătate.
Mai mult

Biserica Stracova "Intrarea Maicii Domnului în biserică"
Biserica este construită din bârne de stejar căptușite la interior și exterior cu scânduri de brad vopsite în culoarea galben. Este acoperită cu draniță. Soclul de beton armat cu ornamentație exterioară în forme geografice.
Mai mult

Biserica de la Şendriceni ”Adormirea Maicii Domnului”
Lăcaşul de cult este plasat în mijlocul unei bucăţi de feerie, pe malul unui iaz populat cu lebede şi gâşte sălbatice, înconjurat de arbori vechi şi locuri de veşnică odihnă ale vechilor boieri.
Mai mult
Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă”
Comuna Şendriceni din Judeţul Botoşani se mândreşte, pe drept cuvânt,
pentru faptul că pe teritoriul său, cu 100 de ani în urmă, a început
să funcţioneze Şcoala Normală ,,Alexandru Vlahuţă”. Era prima vatră de
cultură de acest fel din nordul ţării, care timp de 38 de ani a avut
un rol deosebit în formarea învăţătorilor atât de necesari pentru
localităţile din Ţara de Sus a Moldovei.
Grupul Şcolar “Alexandru Vlahuţă”, numit iniţial Şcoala Normală
”Alexandru Vlahuţă”, s-a înfiinţat în anul 1919, pe amplasamentul din
comuna Şendriceni cumpărat de Ministerul Instrucţiunii Publice.
Şcoala Normală din Şendriceni era situată la 4 km. de Oraşul Dorohoi,
pe drumul spre Lozna-Dersca – Mihăileni, într-un loc deosebit de
atrăgător prin bogăţia de verdeaţă, varietatea şi particularităţile
reliefului şi existenţa unui frumos lac, zonă care începuse să se
degradeze, dar care, prin strădania elevilor, conduşi de directorul
şcolii, C.N. Iancu, bârlădean de origine, a fost transformată în timp
scurt, într-un adevărat colţ de rai.
Dacă la început activitatea de învăţământ se desfăşura în încăperile
Conacului fostei moşii a Obştii Agricole Cănănău din Şendriceni, mai
târziu, în anii 1923-1927 a fost construit pentru şcoală un local nou,
în formă de U, cu un etaj, la ridicarea căruia au contribuit prin
muncă de şantier şi tinerii normalişti. Aceştia au şi meritul de a fi
contribuit la revigorarea şi mai ales la menţinerea peisagisticii
locului, cândva foarte frumoasă.
Fala Şcolii Normale de la Şendriceni, despre care se vorbea nu numai
în judeţ ci şi în afara acestuia, a făcut ca aceasta să fie vizitată,
în timp, de numeroase personalităţi, dornice de a vedea ,,miracolul”
la faţa locului. Printre personalităţile care au vizitat şcoala au
fost: Nicolae Iorga, George Enescu, Liviu Rebreanu, Ion Simionescu,
Simion Mehedinţi, I. Borcea şi alţii, care au avut numai cuvinte de
laudă şi de admiraţie pentru excelenta pregătire a viitorilor
învăţători, chemaţi să contribuie la ridicarea nivelului
socio-cultural al localităţilor în care aceştia urmau să activeze.
Mai mult
Religie
Calendarul ortodox
Ieri, 08 octombrie, am sărbătorit:
- Sfânta Pelaghia
Astăzi, 09 octombrie, sărbătorim:
- Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu
Mâine, 10 octombrie, vom sărbători:
- Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia
- Sfântul Ambrozie de la Optina
Poimâine, 11 octombrie, vom sărbători:
- Sfântul Apostol Filip
Interes public
Prognoza meteo
Comuna
Puncte de interes
Grup Școlar „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
Telefon: 0231 620 429
Școala Generală Nr. 1 cu clasele I-VIII, Pădureni
Telefon: 0231 620 542
Poliția Șendriceni
Telefon: 0231 620 440
Dispensar uman Șendriceni
Telefon: 0788 099 806